Ingeniozitatea omeneasca pusa in slujba raului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si pamantul va cunoaste cele mai cumplite boli ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. In acele timpuri de mari schimbari, in alte locuri de pe pamant un sfert din omenire va disparea fulgerator, iar dupa aceasta, la a doua incercare, din cei ramasi in viata si ingroziti se vor suprima inca aproape un sfert, restul se vor orienta trup si suflet catre Dumnezeu, de la cel aflat la sanul mamei si pana la cel mai indarjit tiran ce paseste pe scoarta pamantului. Insa va atrag atentia sa nu socotiti dupa calendarul intereselor voastre meschine schimbarile spirituale la nivelul lumii pamantene, caci iata, dupa cum am vazut eu, aceste transformari vor veni peste voi si va vor lua prin surprindere chiar daca veti ramane neclintiti in incapatanarea voastra si nu veti ajunge sa credeti in Dumnezeu. Multi oameni ce alcatuiesc popoarele Asiei se vor orienta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestina si datorita marii raspandiri a Bibliei, ea generalizandu-se apoi la toate popoarele indiferent de limba, de la Polul Nord si pana la Polul Sud. Veti sti ca acele vremuri sunt aproape atunci cand Anglia isi va pierde puterea, iar Franta va fi asimilata de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor disparea, ca in locul acestora sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamantene cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata, aeropurtata, folosita doar pentru aparare sau paza interna, soldatii sai avand menirea de a pastra ordinea in acele zone.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu