Editia festivalului „Primavara poetilor” Sibiu se poate traduce si cu mobilizarea tuturor scriitorilor din Sibiu. Cum au reactionat acestia pentru realizarea acestui proiect care coincide cu Ziua Internationala a Poeziei? Mihai Curtean: Sigur ca e important sa ai cât mai multe ocazii pentru a sarbatori ceva legat de cultura, cum ar fi aceasta Zi Internationala a Poeziei de care spuneti, dar mie îmi repugna profund serbarile goale de sens, gonflate, ca niste baloane sau gogosi umplute cu forta si lansate în aer ca sa gâdile orgoliile asa-zisilor mari artisti. Asemenea manifestari de care tara-i plina, dau seama despre starea în care se gaseste azi poezia în constiinta publica. Totul balteste. Spectatorii stau semi-constienti, motaind, în timp ce poetul X rosteste un discurs sforaitor, umflându-si burta si orgoliul cu falsele aplauze primite. Festivaul pe care l-am organizat nu are nimic de-a face cu asa ceva. Mi-am propus sa fac ceva pentru poetii Sibiului printre care ma numar si eu. Mi-am propus sa-i promovez cum se cuvine si cum merita. Cu alte cuvinte, vrem sa ducem poezia la cititor, sa-i oferim si altceva pe lânga produse manelizate si de fast-food cultural, cu care e intoxicat. Daca oamenii nu mai citesc poezie, atunci o sa ducem noi poezia la oameni, unde se afla ei: în baruri, pe strada, pe bancile scolilor, în facultati etc. Pâna acum, reactiile au fost bune, din toate partile. Asta cred ca trebuie facut acum si de-abia apoi sa asteptam ca ei sa si citeasca si, eventual, sa cumpere poezie din librarii.