De ce am muri cu Romania de gat? Ce face Romania sa ne pastreze? Cu ce sunt convinsi romanii dusi la limita rabdarilor sa ramana si sa continue sa inghita aceeasi mancare expirata? Ce face statul roman sa opresca emigarea, macar pentru taxele pe care le platim? Face oare ceva, in afara de promisiuni? Ca e fascinanta si eterna Romania? Uite ca nu-i destul. Dovada sunt romanii de afara si cei care ne promitem ca intr-o zi, cat mai curand, scapam de Romania. Fiecare bacalaureat arata nivelul de pregatire din ce in ce mai precar al absolventilor de liceu. In ceea ce priveste notele de 10, foarte putini sunt cei care au si invatat pentru ele. Acum sunt la moda castile cu bluetooth si cineva care sa dicteze, parintii sus-pusi si, ca intotdeauna, protocolul. Despre oamenii de cultura ai Romaniei, fie pleaca, fie traiesc sub limita decentei. Si, de parca asta n-ar fi destul, dupa ce mor sunt cei mai cei si, in consecinta, sunt decorati post-mortem. Se pare ca doar dupa ce mor merita distinctii... Politicienii romani, pe care tot noi ii platim, deja nici promisiuni nu mai fac. Fie ca e vot uninominal, fie ca nu, acelasi scaun, daca nu altul mai bun, ii asteapta la fiecare patru ani. Si, cum toate in tara merg bine, doua minti luminate s-au gandit sa cenzureze presa prin legea "fifty-fifty": jumatate stiri pozitive, jumatate stiri negative.
Ca strazile din Bucuresti sunt asflatate in fiecare an pentru ca se strica ce fel de stire ar fi oare? In ceea ce priveste economia, intr-un top recent al celor mai vulnerabile 16 economii emergente la socurile inflationiste realizat de agentia de evaluare financiara Fitch Romania se claseaza pe locul 11. Si cu toate astea, Guvernul Tariceanu cere romanilor sa se intoarca in tara si celor din tara sa ramana, uitand parca adevarul: romanii din afara sunt cei care echilibreaza PIB-ul Romaniei. Despre lumea mondena a Romaniei, e simplu: nu avem vedete! Avem doar plagiatori, avem doar "fetite cu fite" care imita tot ce vad in afara. In cazul asta, mi se pare absolut normal sa prefer varianta originala. Grav e insa ca aceste "staruri" devin modele pentru multi copii romani. Asadar nu e chiar greu sa ne imaginam ziua de maine. Cum ne seduce Romania sa ramanem? Prin frica de moarte. Ne spuneau, parintii, cand eram mici, sa ne asiguram cand traversam: "si in stanga, si in dreapta, si in sus, si in jos". Cei care n-am murit pana acum in accidente rutiere cauzate de o infrastrucura sub orice critica, in gropi sapate noaptea de baronii borduriadelor, in metrouri care deraiaza, sub pasarele in piuneze, omorati cu un ciocan in plina zi pentru cei 50 de lei din portofel suntem norocosi.